2. Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.Eu stăteam la o margine-a orei,tu - la cealaltă,ca două toarte de amforă.Numai cuvintele zburau intre noi,înainte şi înapoi.Vârtejul lor putea fi aproape zărit,şi deodată,îmi lăsam un genunchi,iar cotul mi-infigeam în pământ,numai ca să privesc iarba-nclinatăde caderea vreunui cuvânt,ca pe sub laba unui leu alergând.Cuvintele se roteau, se roteau între noi,înainte şi înapoi,şi cu cât te iubeam mai mult, cu atâtrepetau, într-un vârtej aproape văzut,structura materiei, de la-nceput.
